Mai crudă decât schingiuirea șoaptei

nu poate fi nici urletul din lup

cum nici zăpezile nu țin departe

rostogoliri de-albine prinse-n stup

Mă văd atins de întrebări

ca oamenii bătuți de soartă

cred că e lepră sau e câmp cu flori

cred că e viezure, fereastră, poartă…

Sunt viu sau poate mort să fiu

nimic din mine nu se mai revoltă

pe tâmplă ies poemele să-mi scriu

cum stă în mine cerul fără boltă

Și-atunci simt urletul din unghii

căutător al gravelor dureri

când tu respiri o mare blândă

rămasă-n largul singurei tăceri.

Iubito, vino să te spânzur

să mi te-agăț de infinit

din păr să-ți împletesc frânghia

să știi cât ți-am fost de iubit.