Privesc dincolo de orizontul

sârmei ghimpate

Aud fanfara cum cântă

melodiile duminicale…

Văd rochiile

sub formă de umbrele deschise

iar cercurile astfel desenate

mă adună-n spirala întoarceri-n timp

Deschid ochii în lumi netrăite

de parcă aș păstra în mine

zbaterea morții

cu hohotul de râs pe buze

sadismul din care s-a scos

esența cruzimii…

Pe lângă un astfel de gând

trece glontele sub formă de cântec

O vioară în noapte arde tăcerea

și întunericul miroase

a iasomie și carne

a speranță sugrumată

și stivuită

în spatele lentilelor fumurii

aburite

de ultima răsuflare a vieții.