Vineri, 14 octombrie, de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, elevii și profesorii din învățământul preuniversitar ieșean vor avea zi liberă. Măsura a fost luată ca urmare a faptului că mai multe școli și licee sunt situate în centrul orașului, respectiv în zona în care se va desfășura Sfânta Liturghie prilejuită de Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, iar accesul elevilor și profesorilor la unitățile de învățământ respective va fi mult îngreunată. „Ziua de 14 octombrie, respectiv ziua în care este prăznuită Sfiânta Cuvioasă Parascheva, este zi liberă pentru toți profesorii din județul Iași, conform contractului de muncă. Astfel, vineri vor fi liberi și elevii, urmând ca ulterior, cursurile care nu s-au desfășurat în această zi să fie recuperate, după un calendar pe care urmează să-l stabilim în perioada următoare”, a anunțat Luciana Antoci, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Iași.
Related Articles
Olteanu (BNR), despre efectele Brexit asupra României: Pe termen scurt și mediu vor fi consecințe limitate
28 iunie 2016 12:22
Măsuri de fluidizare a traficului prin punctele de trecere a frontierei de est pe perioada minivacanței de Rusalii
30 mai 2017 15:32
Check Also
Close
-
RUXX, un serial original HBO Max produs în România, va avea premiera pe 8 martie23 februarie 2022 16:59