Zidul

Zidul mă strânge la tăpi

Și la creștet

Capul meu pendulat

Ca un berbec lovește

Piatra tresare sub rugăciune

Și inima arde ca o feștilă

Luminând depărtarea

Sortită a fi

un milog hrănit doar din milă

Sunt dezbrăcat de iubire

Cobor din  mine

Ca un luceafăr de seară

Văd cum deșertul

Îmi curge pe deget

Parcă ar fi picătura de ceară

E zidul rămas din templu, afară

Mărturia prin care uitare nu e

Doar rana zgândărită de cei

Care mor

Ca o piedică pusă lui Dumnezeu

Să tresară.

ADI CRISTI