Fostul primar al Iaşului, Gheorghe Nichita, a fost condamnat, joi, de Curtea de Apel Bucureşti (CAB) la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în “dosarul UTI” privind managementul traficului în municipiu, decizia judecătorilor fiind definitivă, respectiv fără drept de recurs. Potrivit rechizitoriului din dosar, fostul edil este acuzat că ar fi primit mită un procent de 10% din valoarea contractului, în valoare totală de 70 de milioane de lei. În acelaşi dosar, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Tiberiu Urdăreanu, proprietarul grupului de firme UTI, la opt luni de închisoare cu suspendare. Decizia de miercuri a CAB vine în urma apelului înaintat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) la hotărârea Tribunalului Muncipiului Bucureşti (TMB), care respinsese condamnarea în prima instanţă la patru ani de închisoare cu executare a fostului primar. (E.M.)
Related Articles
Programul concertelor în cartiere, organizate în cadrul “Sărbătorilor Iaşului”
10 octombrie 2019 17:14
Veolia Energie anunţă lucrări pentru remedierea unei avarii la Magistrala 2 de termoficare
26 martie 2021 15:35
Ana Bogdan s-a calificat în premieră în turul secund al turneului de la Wimbledon
4 iulie 2017 09:10
Peste 6.800 de infecţii respiratorii acute, raportate în ultima săptămână la Iaşi
13 decembrie 2022 15:19
Check Also
Close