Membrii Senatului Universității de Ştiinţe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi l-au ales luni, 9 martie, în funcţia de președinte al Senatului universitar pe prof. univ. dr. Vasile Vântu, și au validat cei patru prorectori propuși să facă parte din echipa noului rector confirmat de Ministerul Educației și Cercetării (MEN), prof. univ. dr. Gerard Jităreanu, informează, într-un comunicat, Biroul de presă al USAMV. Astfel, echipa de prorectori va fi formată din cadre didactice cu certe competențe profesionale și manageriale, capabilă de performanțe academice notabile. Pentru portofoliile de prorectori au fost validați: prof. univ. dr. Costel Samuil – prorector cu activitatea didactică, prof. univ. dr. Eugen Ulea – prorector cu dezvoltarea instituțională, prof. univ. dr. Liviu-Dan Miron – prorector cu cercetarea științifică și prof. univ. dr. Vasile Stoleru – prorector cu activitățile sociale. S-a validat şi echipa directorilor de departamente funcționale, cu portofoliu de prorectori, prof. univ. dr. Benone Păsărin – Departamentul pentru asigurarea calității, prof. univ. dr. Gavril Ştefan – Departamentul pentru relaţii cu mediul economic, şi prof. univ. dr. Lucia Carmen Trincă – Departamentul de Cercetare. (E.M.)
Related Articles
INSP: Informații pentru persoanele ce călătoresc în zone cunoscute pentru transmiterea virusului Zika
8 februarie 2016 13:06
Schimbări importante în justiţie: Preşedintele României nu va mai putea numi procurorul general şi pe şeful DNA
23 august 2017 12:36
Modificări importante în circulaţia mijloacelor de transport în comun din municipiu
29 noiembrie 2017 09:27
Premierul Olandei a declarat că ţara lui are îngrijorări cu privire la statul de drept în România
12 septembrie 2018 20:13
Check Also
Close
-
Monica Anisie despre tabletele elevilor: Avem o problemă cu distribuirea7 octombrie 2020 16:05