Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali au aprobat vineri, 29 noiembrie, “Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehiculele electrice în municipiile – reședință de județ”, în vederea realizării proiectului „E-move – Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în Municipiul Iași”. Valoarea totală a proiectului se ridică la 2.107.355,29 lei, cu TVA. Contribuția municipalității ieșene va fi de 167.490,33 lei, cu TVA, reprezentând 10% din valoarea eligibilă a proiectului, precum și susținerea cheltuielilor neeligibile pentru realizarea proiectului, în cuantum de 432.451,98 lei, cu TVA. Implementarea proiectului va consta în amplasarea a opt stații de reîncărcare și a 16 locuri de parcare, destinate exclusiv reîncărcării autovehiculelor electrice. Amplasamentele vizate sunt următoarele: parcarea TVR (fosta clădire Romtelecom), parcarea Ciric, parcarea Spitalului Clinic „C.I. Parhon”, parcarea din șoseaua Națională nr.43, parcarea Agatha Bârsescu, parcarea CEC (strada Bărboi), parcarea Spitalului Clinic de Recuperare și parcarea Mitocul Maicilor. Potrivit autorităţilor locale, în prezent, în municipiul Iași sunt înmatriculate 28 de vehicule electrice și 519 vehicule hybrid, infrastructura de alimentare a acestora fiind realizată de 15 stații de încărcare. (E.M.)
Related Articles
Aniversare la Muzeul „Poni-Cernătescu” – 30 de ani de la deschiderea pentru public
12 noiembrie 2021 15:31
În 2017, R. Moldova ar putea beneficia de o asistenţă mai mare din partea UE
29 septembrie 2016 18:01
Adidaşi în valoare de aproximativ 830.000 de lei, confiscaţi de vameşii constănţeni
18 septembrie 2023 19:14
Check Also
Close
-
H&M a înregistrat o creştere cu 9% a vânzărilor16 decembrie 2019 19:36