Inspectoratul pentru Situații de Urgență Judeţean (ISUJ) Iași a organizat marţi, 19 noiembrie, la Holboca, o acţiune de simulare a unui accident feroviar pe linia ferată Ungheni – Iași, soldat cu victime multiple, aflate în diferite stadii de urgență. Conform scenariului, câteva vagoane au deraiat la trecerea unui pod peste râul Jijia, în urma accidentului izbucnind și un incendiu. A fost nevoie de acțiunea pompierilor, scafandrilor, alpiniștilor de intervenție, Serviciului Judeţean de Ambulanță, Inspectoratului de Jandarmi Județean, Inspectoratului de Poliție Județean, Poliției Locale Holboca și Serviciului de Voluntari Holboca. În total, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Judeţean Iași a utilizat, alături de alte instituții ale Ministerului Afacerilor Interne și ale Ministerului Sănătății, 44 de mijloace tehnice și a implicat peste 260 de persoane, inclusiv voluntari. “Desfășurarea unor astfel de exerciții este extrem de utilă, pentru că se verifică în practică echipamentele din dotarea instituțiilor, procedurile specifice fiecărui tip de intervenție, precum și modul în care aceste instituții colaborează pentru a interveni eficient și într-un timp cât mai scurt posibil. Firește că nu ne dorim ca astfel de evenimente să aibă loc, dar este foarte important să fim pregătiți pentru a interveni în orice situație”, a declarat prefectul judeţului Iaşi, Marian Şerbescu, prezent la acţiunea desfăşurată, marţi, la Holboca. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a adresat felicitări tuturor instituțiilor care au luat parte la exercițiu, pe care l-a caracterizat ca fiind organizat impecabil. (E.M.)
Related Articles
Italia, România, Grecia, în topul ţărilor cu cele mai multe rezervări în minivacanţa de Sfânta Maria
12 august 2024 12:09
Iașul, gazda Olimpiadei naționale de interpretare vocală, instrumentală și de studii teoretice muzicale
3 aprilie 2015 11:45
Teodor Meleşcanu: Nu există informaţii că printre victimele accidentului feroviar produs în Italia ar fi şi cetăţeni români
25 ianuarie 2018 18:57
Maricel Popa nu este de acord cu achiziţionarea de către Primărie a Hotelului “Traian”
19 ianuarie 2019 09:53
Check Also
Close
-
Traseul 50 – Traseu Expres3 iulie 2024 00:15