În perioada 4 – 6 ocrombrie, la Iaşi se va desfăşura, în premieră, Târgul de Toamnă ”Produs în România”, eveniment organizat în parcarea de la Prefectură cu sprijinul Consiliului Județean. Manifestarea, cunoscută la nivel național, va reuni peste 30 de producători din toate regiunile țării, propunându-şi să vină în sprijinul acestora, promovând tradițiile românești și produsele autohtone, oferind totodată ieșenilor posibilitatea să le achiziționeze la prețuri atractive. „Expozanții vor aduce la Iași preparate din carne și lapte, produse apicole, dulciuri de casă, cozonac secuiesc, produse viticole, marochinărie, pielărie, blănărie, artizanat, încălțăminte, precum și un restaurant cu specific tradițional românesc”, anunţă organizatorii, într-un comunicat. ”Ideea organizării unui astfel de târg este binevenită, de aceea am răspuns solicitării organizatorilor de a ne implica. Cu cât vor fi mai multe evenimente de acest gen, cu atât vom veni mai mult în contact cu tradiția și produsele sănătoase. Este nevoie de păstrarea rețetelor vechi românești și producerea unor alimente sănătoase, cu un gust autentic. Doar așa și generațiile viitoare vor cunoaște adevăratul gust al mâncării tradiționale”, a spus Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași. ”La fiecare ediție a târgurilor noastre invităm asociații sau fundații care, pe lângă misiunea socială pe care o au, reușesc să facă și producție, încurajând astfel dezvoltarea economiei naționale sau crescând potențialul unei zone defavorizate prin promovarea culturii și tradițiilor acesteia. Organizăm târgul pentru prima dată la Iași și sperăm să fie un succes. Vom aduce tradiții din alte zone ale țării aici și sperăm ca pe viitor să putem împrumuta din obiceiurile locului pentru a le face cunoscute în alte zone ale țării”, a afirmat Constantin Petrea, reprezentantul organizatorilor. În fiecare dintre cele trei zile, Târgul de Toamnă ”Produs în România” va fi deschis între orele 9.00 și 22.00. (E.M.)
Related Articles
CCR amână pentru 16 octombrie sesizarea lui Iohannis pe Legea pentru modificarea Statutului aleşilor locali
26 septembrie 2018 11:49
Piața verde de week-end, în premieră, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt
26 septembrie 2019 16:47
Check Also
Close
-
Marius Bodea anunţă că îl dă în judecată pe primar pentru gradul de poluare din oraş14 martie 2019 15:26