Primăria Municipiului Iași continuă continuă programul de dezinsecție, larvicidare și tratamente împotriva căpușelor, principalii vizați de anunțul municipalității fiind crescătorii de albine. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Primăriei, următoarele acțiuni vor avea loc miercuri, 17 iulie, firmele prestatoare urmând a efectua servicii de dezinsecție, larvicidare, tratament împotriva căpușelor și tratament fitosanitar. Pe 25 iulie va avea loc o acțiune de dezinsecție și un tratament fitosanitar, iar pe 8 august o acțiune de dezinsecție și un tratament împotriva căpușelor. Ultimele acțiuni programate sunt două dezinsecții, pe 22 august și 5 septembrie. Efectuarea serviciilor menționate pot fi influențate de condițiile meteorologice sau alți factori. „Produsul folosit pentru dezinsecție este Solfac Trio EC 2000, pentru larvicidare VectoBac, iar pentru tratament împotriva căpușelor Cymina Plus. Toate produsele menționate sunt avizate de Ministerul Sănătății și nu reprezintă un pericol pentru oameni și animale”, se precizează în comunicatul Primăriei. Orice alte informații privind modul de desfășurare a acestor acțiuni se pot obține de la prestator (SC Wasval SRL – SC Mior SRL – SC Expert 3D SRL, telefon 0232.254.328) sau de la Direcția Tehnică și Servicii Comunitare (telefon 0232.267.582, interior 148 sau 262). (E.M.)
Related Articles
MAE: Cetăţenii români care se mai află în Afganistan – în principal personal de securitate angajat de UNAMA
16 august 2021 19:26
Cod portocaliu de ploi abundente, valabilă până marţi dimineaţa în zone din şapte judeţe
5 iulie 2021 12:09
Ştiinţa Miroslava – Şomuz Fălticeni 2-2 (2-0). Ieşenii, de nerecunoscut după pauză
11 octombrie 2020 10:21
Check Also
Close