Selecţionata Spaniei şi-a păstrat titlul de campioană a Europei la baschet feminin, învingând cu scorul de 86-66 reprezentativa Franţei, marea sa rivală, în finala EURO 2019, disputată duminică seara la Belgrad, informează AFP. Baschetbalistele iberice, câştigătoare ale titlului continental în 2013 şi 2017, şi-au confirmat statutul de cea mai bună selecţionată continentală a deceniului, după ce au mai cucerit argintul la Olimpiada 2016 de la Rio şi bronzul la Campionatul Mondial desfăşurat anul trecut la Tenerife. Spania a devenit, cu această ocazie, prima echipă care reuşeşte să-şi păstreze titlul începând din 1991, după încheierea perioadei de dominaţie a Uniunii Sovietice. Medalia de bronz a revenit echipei Serbiei, campioana europeană din 2015 şi medaliată cu bronz la JO 2016, care a învins în faţa propriului public, cu scorul de 81-55, formaţia Marii Britanii, surpriza actualei ediţii a competiţiei, în meciul pentru locul al treilea. (AGERPRES)
Related Articles
Proiectul de modernizare a Aeroportului Internaţional Iaşi a fost aprobat de plenul Consiliului Judeţean
24 februarie 2021 14:44
Peste 500 de studenți ai USV, sprijiniți în aprofundarea studiilor antreprenoriale
8 februarie 2022 16:40
ANM: Avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de vânt puternic în aproape jumătate din ţară
17 decembrie 2024 11:11
Check Also
Close