Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, la Galaţi, că nici Guvernul României şi nici PSD nu susţin proiectul de lege prin care copiii sunt obligaţi la întreţinerea părinţilor. Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat că proiectul de lege prin care copiii sunt obligaţi la întreţinerea părinţilor nu este unul agreat, astfel că nici Guvernul, şi nici PSD nu îl susţine. „Am văzut în spaţiul public că se discută foarte mult despre acea iniţiativă legislativă din Parlament legată de plata de către copii a întreţinerii părinţilor, aşa-numita Lege a Recunoştinţei. Este opinia unor deputaţi. În Parlamentul României sunt foarte multe iniţiative legislative, nu este o lege care să fie agreată, nici susţinută de Guvernul României şi nici de PSD. Dacă vă uitaţi sunt foarte multe iniţiative legislative, dar de la o iniţiativă legislativă, până la transpunerea în lege, este un drum lung. Eu vă spun din start că această iniţiativă, această Lege a Recunoştinţei, nu este susţinută nici de Guvernul României, nici de PSD”, a spus Dăncilă. Proiectul prevede obligaţia părinţilor de a-şi întreţine copiii şi de a le asigura un trai decent şi educaţia necesară. Totodată, documentul prevede obligaţia bunicilor de a-şi întreţine nepoţii, acolo unde „nepoţii minori, care necesită sprijin material, aflaţi în imposibilitatea întreţinerii lor de către părinţi au dreptul la întreţinere de la bunici care dispun de mijloace suficiente”. (sursa: www.mediafax.ro)
Related Articles
SUA: Trump susține că declarațiile sale despre Obama și gruparea Stat Islamic au fost sarcastice
12 august 2016 18:11
Iohannis: România, cel mai redutabil susținător al Republicii Moldova în procesul de integrare în UE
7 iulie 2015 20:44
MAI: 43.000 de polițiști la datorie în ziua primului tur al alegerilor prezidențiale
29 aprilie 2025 17:35
Check Also
Close
-
Licitație pentru închirierea a 25 de locuri de parcare de reședință3 aprilie 2023 17:02