Liderul Pro România, Victor Ponta, spune că cei care au votat PSD şi ALDE sunt dezamăgiţi, pentru că ”de doi ani şi jumătate se luptă doar ca să-l scape pe Dragnea de închisoare”. La rândul ei, Corina Creţu consideră că votul din 26 mai este şi unul pentru rămânerea României în Uniunea Europeană. Victor Ponta a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Timişoara, că cei care au votat PSD şi ALDE la alegerile trecute sunt dezamăgiţi de ceea ce se întâmplă pentru că, de doi ani şi jumătate, social-democraţii se luptă să-l scape pe Liviu Dragnea de închisoare. “În primul rând cei care au votat PSD, ALDE, ca şi noi, şi care sunt dezamăgiţi de ceea ce se întâmplă, a fost vorba să facem proiecte, continuăm guvernare bună şi când colo de doi ani şi jumătate se luptă doar ca să-l scape pe Dragnea de închisoare”, a spus Ponta. El a mai spus că, atunci când merge prin ţară la întâlniri cu alegătorii, lumea îl ceartă că nu l-a dat jos pe Liviu Dragnea, precizând că acest lucru s-ar putea întâmpla după 27 mai. Ponta a mai spus că în ultima vreme toate atacurile lui Liviu Dragnea şi ale oamenilor acestuia au în prim-plan Pro România şi susţine că este optimist că la alegerile europarlamentare formaţiunea sa politică va obţine peste 10 procente. La rândul ei, europarlamentarul Corina Creţu a afirmat, în aceeaşi conferinţă de presă, că votul din 26 mai nu este doar pentru bunăstarea românilor, ci şi pentru rămânerea ţării în Uniunea Europeană, precizând că este îngrijorată de acest limbaj antieuropean. (sursa: www.news.ro)
Related Articles
CCR a respins şase contestaţii având ca obiect anularea alegerilor prezidenţiale
15 noiembrie 2019 14:46
DĂRUIEȘTE O MASĂ pentru UCRAINA la restaurantele din Palas, Iulius Mall Iași și Iulius Mall Suceava
11 martie 2022 17:58
Simpozion naţional privind patrimoniul cultural al județului Iași, organizat de Muzeul Municipal
24 octombrie 2018 12:56
Check Also
Close
-
Formula 1: Lewis Hamilton a câştigat MP al Spaniei12 mai 2019 19:04