Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează în perioada 15 mai – 9 iunie, la Palatul Culturii, expoziția de pictură, grafică și sculptură a Grupului 4+, ce va reuni lucrări ale artiștilor Dumitru Bostan, Mihail Gavril, Niculai Moroșan și Mihail Voicu. Cei patru absolvenţi ai secţiei de grafică a Liceului de Artă „Octav Băncilă” Iași, promoția 1981, au constituit acest Grup 4+, în anul 2009 , când au organizat prima expoziție, în formula inițială 4+1, la Galeria Cupola din Iași. Activitatea lor artistică a continuat apoi cu un periplu expoziţional la Piatra Neamţ – Galeriile „Lascăr Vorel”, Suceava – „City Gallery” și București – Galeria „Apollo” a Teatrului Național București. Urmează călătoriile de documentare de la Antilești (Fălticeni), Balchik și Santorini, având ca finalitate expoziţiile tematice de la Suceava, Iași, București, Sinaia, Bistrița, Fălticeni. La aniversarea primului deceniu de activitate, Grupul 4+ se reunește și expune pe simezele Muzeului de Artă, creații ce au fost prezentate recent la Muzeul Bucovinei din Suceava, având, de această dată, ca invitați foști profesori ale căror lucrări fac parte din colecțiile muzeului ieșean: Alexandrina DIMITRIU, Ion BUZDUGAN, Mircea ISPIR, Liviu SUHAR, Jenő BARTOS și Gheorghe MAFTEI, precum și foști colegi de generație: Elena MURARIU și Gina BARANOVSCHI (București), Mihaela PANAIT și Laurentiu HORHOTA (Iași) și Modest BURSUCIANU (Montreal). Vernisajul va avea loc miercuri, 15 mai, la ora 19.00, în spațiile Muzeului de Artă de la Palatul Culturii. Expoziția va fi prezentată de Petru Bejan, critic și eseist de artă, Liviu Suhar, pictor, și Grigore Ilisei, scriitor. Gazda și moderatorul acestui eveniment va fi Mihail Voicu, muzeograf. (E.M.)
Related Articles
România s-a calificat în play-off-ul pentru accederea în Grupa valorică I a Fed Cup
11 februarie 2018 14:38
USR şi-a propus ca ţintă obţinerea unui scor de 20% la alegerile parlamentare din judeţul Iaşi
5 decembrie 2016 15:22
TM2023/ Festivalul Filmului European revine la Timişoara, în Capitala Europeană a Culturii
2 mai 2023 12:16
Peste 77.000 de ieşeni s-au vaccinat până acum împotriva virusului SARS-CoV-2
24 februarie 2021 15:16
Check Also
Close
-
AEP: 18.273.047 de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral5 septembrie 2016 17:08