Parlamentul European a publicat joi noi estimări privind componenţa sa după alegerile europene din luna mai, în baza unei compilaţii a sondajelor naţionale reprezentative, datele indicând că PNL ar obţine 9 mandate, PSD – 8, iar Alianţa USR-PLUS – 6. În colaborare cu Kantar Public, Unitatea de monitorizare a opiniei publice din Parlamentul European realizează un exerciţiu de alocare estimativă a viitoarelor mandate, pe baza sondajelor cu privire la intenţiile de vot din fiecare stat membru, în funcţie de actualele grupuri politice. Având în vedere că numărul de deputaţi şi componenţa exactă a viitoarelor grupuri parlamentare nu pot fi prezise, aceste estimări sunt făcute în funcţie de structura actualului Parlament şi trebuie interpretate ca o imagine a situaţiei politice actuale reprezentate în sondajele cu privire la intenţiile de vot, precizează PE. Conform datelor prezentate, PNL ar obţine cele mai multe mandate, 9,PSD – 8, Alianţa 2020 USR-PLUS – 6, ALDE şi Pro România câte patru mandate, UDMR ar obţine un mandat. PMP nu ar obţine niciun loc în PE. Conform proiecţiilor, atât grupul PPE, cât şi cel al Socialiştilor şi Democraţilor ar pierde aproape 40 de mandate fiecare, PPE rămânând însă în continuare cel mai mare grup din PE. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu alte grupuri din PE, cei care îşi suplimentează numărul de mandate fiind Verzii, grupul ALDE, Grupul Europa Libertăţii şi Democraţiei Directe şi Grupul Europa Naţiunilor şi a Libertăţii. (sursa: www.news.ro)
Related Articles
Prima parcare supraterană din oraş va fi construită în cartierul Alexandru cel Bun
21 februarie 2020 19:01
Ministrul Sănătăţii consideră că, anul viitor, România va avea un cadru legislativ pentru compensarea vaccinurilor
29 aprilie 2022 10:21
Executivul a adoptat o OUG privind decontarea achiziţiei a 500.000 de tablete pentru elevi
20 august 2020 10:05
Preţul gazelor naturale în Europa este la cel mai scăzut nivel din ultimele trei luni
17 octombrie 2022 13:00
Check Also
Close
-
Numărul turiştilor care au vizitat Iaşiul a crescut în luna octombrie12 decembrie 2017 13:54