Teatrul “Aureliu Manea” din Turda invită ieşenii joi, 14 martiel de la ora 19.00, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului, la comedia muzicală „Îndrăgostiții din Ancona”, adaptare și localizare Radu Sas, după Vajda Katalin. “În piesă, acţiunea se petrece în orăşelul italian Ancona, într-o veche piaţetă, unde apropierea dintre case şi vulcanicul sânge latin fac imposibile păstrarea secretelor. Personajele noastre sunt într-o adevărată încurcătură emoțională. Bogătașul orașului, Tomao, este un adevărat Don Juan, după care suspină și manajera și vecina, însă el visează la o moldoveancă aflată în vizită în orașul Ancona. Tomao are o fiică pe care dorește să o mărite cu Giovani, proprietarul unei cafenele, dar ea e îndrăgostită de Luigi. Venirea lui Lucrezio dă peste cap planurile domnului Tomao, iar acesta își regăsește iubita pe care o credea moartă”, detaliază echipa Teatrului din Turda. Din distribuţie fac parte actorii: Cornel MIRON, Mihaela Maria DECEANU, Doina ȘOPRONI, Diana TUȘA, Maria SALCĂ, Valentin ONCU/George SFETCU, Ioan Alexandru SAVU, Alexandra DUȘA şi Călin Mihail ROAJDĂ, cu participarea extraordinară a baritonului Adonis TANȚA. Pregărirea muzicală: Dorin GRIGUȚĂ. Coregrafia: Gabriela TĂNASE. Scenografia: Eliza LABANCZ. Regia Artistică: Andrei MIHALACHE Biletele pot fi achiziționate online, accesând https://ateneuiasi.ro/ticketsys-event/indragostitii-din-ancona-regia-andrei-mihalache-teatrul-aureliu-manea-din-turda-14-03-2019-1900/sau de la casieria Ateneului. (E.M.)
Related Articles
FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE FOLCLOR „CĂTĂLINA”, TEATRU PENTRU TOATE VÂRSTELE ȘI TÂRG DE ANTICHITĂȚI, LA PALAS
25 iulie 2018 18:11
Reducerea accizelor aplicată de la 1 ianuarie 2020, atât pentru benzină, cât şi pentru motorină, s-a transmis integral în preţul carburanţilor la pompă
9 ianuarie 2020 13:46
Afaceri.ro semnează acorduri strategice în Asia de Sud-Est pentru următoarele Misiuni Economice
30 septembrie 2022 16:19
Laboratorul Facultății de Automatică și Calculatoare, dotat cu aparatură de ultimă generație
5 octombrie 2022 15:00
Check Also
Close
-
Weekend de toamnă, la Palas: târg auto, Wedding Days și concerte simfonice15 septembrie 2022 18:53