Luni, 24 septembrie, în intervalul orar 8.00 – 22.00, echipele SC Conest SA vor executa lucrări de marcaje rutiere pe strada Cazărmilor. În acest context, cu acordul și sprijinul Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Iași, în zona respectivă vor fi impuse o serie de restricții de circulație, informează Biroul de presă al Primăriei. Strada Cazărmilor a beneficiat de lucrări de modernizare, artera de circulație fiind parte a unui program care a inclus reabilitarea a 11 străzi din mai multe zone din oraş: str. Atelierului, str. Cazărmilor, str. Iancu Bacalu, str. Sf. Petru Movilă, str. Sf. Andrei, str. Tănăsescu, str. Dealu Bucium, Fundac Bucium, Fundac Păun, Fundac Socola și str. Plopii fără Soț. Valoarea totală a contractului este de aproximativ 12,7 milioane lei, iar executantul a fost asocierea SC Conest SA – SC Viarom Construct SRL. În altă ordine de idei, începând de luni, 24 septembrie, şi până sâmbătă, 29 septembrie, echipele Citadin vor executa lucrări de refacere a carosabilului şi pe strada Clopotari, în scopul menținerii rețelei stradale în bună stare de exploatare și de siguranță a circulației. Lucrările se vor executa între orele 08.00-18.00, în functie de condițiile meteorologice. Traficul rutier pe această arteră va fi oprit, autovehiculele urmând să circule după o nouă rută. (E.M.)
Related Articles
Agenția pentru Protecția Mediului a trimis la Năvodari un laborator mobil pentru monitorizarea calității aerului
22 august 2016 20:25
În noaptea de Înviere este permisă circulaţia tuturor preoţilor care distribuie Sfânta Lumină în casele credincioşilor
14 aprilie 2020 20:59
Check Also
Close
-
Poli Iaşi, salvată de la retrogradare de Federaţia Română de Fotbal4 august 2020 06:49