Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul de Istorie a Moldovei și Fundația „Mircea-Titus Romanescu” anuţă deschiderea în perioada 14 august – 23 septembrie, la Palatul Culturii, a expoziţiei de artă plastică „Portrete ale Marii Uniri”, proiect înscris în seria de activități dedicate aniversării Centenarului României Mari. Lucrările care fac obiectul acestei expoziții au fost realizate de către 20 de artiști plastici contemporani care au răspuns la invitația Fundației „Mircea-Titus Romanescu” din Piatra-Neamț de a portretiza atât personalități care și-au adus contribuția la realizarea Marii Uniri din 1918, din toate provinciile istorice ale României Mari, cât și oameni obișnuiți, populația civilă, eroi sau luptători din Primul Război Mondial și chiar strămoși ai artiștilor care, știut sau neștiut, și-au adus aportul la realizarea unirii. O notă de originalitate a acestui proiect expozițional o constituie „notele artiștilor” ce se regăsesc în etichetele de sală, cuprinzând fie elemente esențiale privind viața personajului portretizat, fie date sentimentale privind legătura artistului cu personajul realizat. Expoziția, al cărei vernisaj va avea loc marţi, 14 august, la ora 17.00, este una itinerantă, Palatul Culturii din Iași reprezentând ce-l de-al doilea popas al său, după Muzeul de Istorie și Arheologie din Piatra-Neamț. (E.M.)
Related Articles
Ministrul Sănătăţii, despre Călin Farcaş: Nicio clinică din Eurotransplant nu a acceptat acest caz
3 iulie 2018 19:02
4.400 de persoane s-au înscris la loteria abonamentelor pentru ediţia de anul acesta a Festivalului ‘George Enescu’
29 iunie 2021 21:46
Check Also
Close
-
Primăria a semnat contractul privind achiziționarea primelor 24 de autobuze electrice23 decembrie 2021 18:31