Premierul Viorica Dăncilă a spus joi, înaintea şedinţei de Guvern, că autorităţile sunt pregătite pentru o eventuală evacuare forţată a localnicilor în cazul în care digul din localitatea Căpeni nu va mai rezista presiunii apei. Ea a făcut apel la oameni să înţeleagă pericolul în care se află şi să respecte indicaţiile forţelor de ordine. Potrivit premierului, 31de localităţi din 13 judeţe ale ţării sunt afectate de inundaţii, iar trei drumuri naţionale sunt acoperite de ape. „Din păcate, avem situaţii dificile produse de inundaţii. Încă de azi-noapte, ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, este în localitatea Căpeni, unde avem o mare problemă, şi unde a inspectat, la faţa locului, digul aflat sub presiunea apelor. Împreună cu autorităţile locale şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne, a supravegheat toată noaptea evoluţia situaţiei. În acest moment, la faţa locului se află şi ministrul Carmen Dan. Prioritatea noastră în acest moment este să convingem oamenii să părăsească zona aflată sub ameninţarea inundaţiilor. Chiar dacă apa s-a mai retras în acest moment, presiunea rămâne mare, şi dacă digul va ceda, atunci putem vorbi de punerea în pericol a vieţilor oamenilor şi cred că acest lucru este foarte important. Ministerul Afacerilor Interne este pregătit în acest moment pentru o evacuare forţată. Nu ne dorim acest lucru, motiv pentru care facem apel la oameni să înţeleagă situaţia şi să respecte instrucţiunile date de către autorităţi”, a declarat Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern. Ea a precizat că 31 de localităţi din 13 judeţe sunt afectate de inundaţii. „În această dimineaţă ne-a fost transmis faptul că avem 31 de localităţi afectate din 13 judeţe. Sunt afectate trei drumuri naţionale şi peste 350 de gospodării. Prefecţii şi autorităţile din judeţele Braşov, Bacău, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Giurgiu, Harghita, Mureş, Prahova, Sibiu, Teleorman, Vâlcea şi Vaslui au acţionat în toată această perioadă şi vor rămâne în continuare concentraţi pentru a realiza intervenţii în sprijinul populaţiei, dacă va fi necesar”, a spus premierul.
Related Articles
Noul ambasador al SUA la București i-a prezentat președintelui Iohannis scrisoarea de acreditare
21 septembrie 2015 19:26
Atenţionare meteorologică de ploi însemnate cantitativ în cea mai mare parte a ţării, până joi seara
27 aprilie 2022 17:09
Trump justifică sistarea programului DACA prin nevoia de a proteja locurile de muncă ale americanilor
5 septembrie 2017 21:11
Peste 106.000 de persoane au trecut frontiera în România, în ultimele 24 de ore
1 februarie 2016 14:09
Check Also
Close
-
Cod portocaliu de furtuni27 iunie 2019 12:53