Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Basarabia

Declarația Președintelui Parlamentului după avizul Curții Constituționale

Proiectul de lege privind modificarea Legii Supreme prin introducerea unei referințe despre integrarea europeană drept orientare strategică a Republicii Moldova va fi înregistrat în Parlament săptămâna aceasta, a anunțat Președintele Parlamentului Andrian Candu, relatează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

”Salut decizia Curții Constituționale. Singurul model prin care credem noi că se poate dezvolta rapid și calitativ Moldova este modelul Uniunii Europene. Includerea în Constituție a obiectivului de integrare europeană garantează un sistem democratic și cu șanse egale de succes pentru fiecare cetățean”, a spus Andrian Candu.

Magistrații Înaltei Curți au avizat pozitiv astăzi inițiativa de modificare a Constituției.  Documentul a fost elaborat de un grup de lucru care a studiat practica altor țări devenite membre ale UE. Proiectul a fost semnat de 36 de deputați din fracțiunea PDM și grupul PPE.

Acordul de Asociere și Liber Schimb cu Uniunea Europeană a fost semnat la Bruxelles, la 27 iunie 2014.

Related Articles

Back to top button