Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Basarabia

Ministerul Justiției va crea Agenția Informații și Sisteme Juridice

Centrul de Informații Juridice din subordinea Ministerului Justiției va fi reorganizat în Agenția Informații și Sisteme Juridice. Anunțul a fost făcut astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de către secretarul general al Ministerului Justiției, Anatolie Munteanu, relatează MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, structura nou-creată va avea sarcina de a dezvolta sistemul integrat de informare juridică și de a administra interoperabilitatea sistemelor informaționale din sector. „Totodată, aceasta va avea sarcina de aplicare a apostilei, de legalizare a actelor oficiale și prestare a serviciilor informaționale”, a spus Munteanu.

De asemenea, agenția se va ocupa de evidența și sistematizarea legilor, ordonanțelor, dispozițiilor, a decretelor prezidențiale, a hotărârilor Parlamentului și ale Curții Constituționale, altor acte similare. „Aceasta va răspunde de dezvoltarea și actualizarea registrului de stat al legilor: legis.md și lex.justice.md, dar și de registrul dosarelor succesorale și testamentelor, e-procura, apostilelor, registrul profesiilor conexe ale sistemului justiției”, a menționat Anatolie Munteanu.

Agenția Informații și Sisteme Juridice va fi condusă de un director numit și eliberat din funcție de ministrul Justiției.

Related Articles

Back to top button