Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
EducatieFeaturedFlux

MEN – Evaluarea Națională: Promovabilitate – 76,9%; 467 de elevi – media generală maximă (10)

Promovabilitatea la Evaluarea Națională în țară este de 76,9%, cu aproape două procente mai mare decât anul trecut.

Potrivit MEN, situația statistică generală relevă că 108.252 de candidați (76,9%) au obținut medii peste 5, rezultate superioare cu aproximativ două procente celor de anul trecut (75%). Dintre aceștia, 467 de candidați au încheiat examenul cu media generală maximă (10), număr aproape dublu față de 2016 (241). 32.460 de candidați (32,1%%) au obținut medii sub 5. Pe tranșe de medii, cele mai multe — 13.061 — sunt cuprinse în intervalul 9 — 9,49, se arată într-un comunicat al MEN transmis luni AGERPRES.

Rata de participare a fost de 97,1% — 140.712 candidați fiind prezenți dintr-un total de 144.929 înscriși, iar șase elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă.

La proba de Limba și literatură română, 121.227 de candidați au primit note peste 5 (85,9%, rată superioară cu peste 3% celei din anul trecut), dintre aceștia, 1.719 candidați au fost notați cu 10.

La Matematică, 92.799 de candidați au avut note peste 5 (65,9%), dintre care 4.350 de candidați au primit nota 10.

Distribuția pe județe a mediilor peste 5 în partea superioară arată astfel: Brăila (92,4%), Cluj (90%), București (89,3%), Prahova (87,6%) și Galați (85,5%). Rate scăzute de medii peste 5 se înregistrează în județele Giurgiu (61,2%), Teleorman (63,5%), Mehedinți (68%) și Caraș Severin (69,6%).

Contestațiile pot fi depuse în cursul zilei de luni până la ora 20,00, iar rezultatele finale vor fi afișate în data de 30 iunie.

Related Articles

Check Also
Close
Back to top button