Veolia Energie Iași a început lucrările de racordare a Seven Hills International School, prima școală internațională din nord-estul țării, înființată la Iași în anul 2014. Este vorba de noua clădire unde își va desfășura activitatea instituția de învățământ începând cu anul școlar 2016-2017, situată pe Bulevardul Chimiei 1, în incinta Campusului Universitar ”Tudor Vladimirescu” al Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi”. Conducerea școlii a analizat diferite soluții de asigurare a energiei termice și a ales sistemul centralizat de termoficare pentru multiplele avantaje pe care acesta le oferă. ”Vorbim în primul rând despre siguranța în funcționare, ținând cont de faptul că noul client este o instituție din categoria celor ce acordă o atenție deosebită acestui aspect și despre independența sută la sută în alimentarea cu apă caldă și căldură. Aceasta este asigurată de modulul termic individual complet automatizat, racordat direct la magistrala de termoficare, ce va permite administratorilor școlii să decidă singuri momentul în care se pornește căldura, apa caldă fiind furnizată permanent. Echipamentul va fi monitorizat de la distanţă, din Dispeceratul non-stop al Veolia, reglarea parametrilor făcându-se în timp real, în funcţie de solicitările clientului. Un alt avantaj major este reprezentat de economiile de costuri ce vor fi realizate de client: factura anuală la energia termică va fi cu circa 23% mai mică în comparație cu o eventuală soluție pe gaze naturale. Consumul anual estimat pentru școala ce va ocupa o suprafață de 800 mp este echivalentul unui bloc cu patru etaje”, a precizat Ana-Maria Icătoiu, Director Comercial și de Comunicare, Membru în Directoratul Veolia Energie Iași S.A. (E.M.)
Related Articles
Elevi și profesori din Belgia, oaspeți ai Școlii Gimnaziale ”Cezar Petrescu” din Hodora
1 aprilie 2016 17:51
Lucrările de reabilitare a picturii interioare de la Mănăstirea Golia vor începe anul viitor
14 noiembrie 2013 01:07
Check Also
Close
-
Cinci noi terenuri de sport amenajate în şcolile ieşene27 februarie 2020 16:16