Cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, duminică, 15 mai, cuplurile din municipiul Iași care au aniversat peste 50 de ani de căsătorie vor fi premite de către Primărie, în cadrul unui eveniment special organizat în Parcul Expoziției, începând cu ora 10.30. În cadrul manifestării, participanții vor primi diplome de recunoștință din partea primarului interimar Mihai Chirica și vor asista la o serie de evenimente artistice, susținute de cîntărețul ieșean Aurel Neamțu și solista Corina Chiriac. Prin tragere la sorți, trei cupluri vor primi câte o pereche de verighete, oferite de o binecunoscută firmă locală de bijuterii. ”Din păcate, în acest an, manifestarea din Parcul Expoziției, prilejuită de Ziua Internațională a Familiei, nu se va mai încheia cu tradiționalul bufet în aer liber, având în vedere contextul în care ne aflăm în aceste zile și anume campania electorală. Pentru a nu da posibilitatea apariției unor speculații sau altor interpretări, am preferat ca în anul acesta să nu mai organizăm bufetul”, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, primarul interimar Mihai Chirica. (E.M.)
Related Articles
Horia Roman Patapievici, desemnat „Scriitorul Anului” la Gala „Scriitorii Anului” desfăşurată la Iaşi
11 noiembrie 2018 19:46
Servicul de Evidenţă a Persoanelor şi cel de Stare Civilă vor avea program normal sâmbătă
18 ianuarie 2019 14:10
Check Also
Close
-
PMP cere dezbatere publică pe tema planului de administare a Aeroportului10 septembrie 2018 09:36