Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, Clinica de Stomatologie Pediatrică din Iași organizeaza în perioada 7-8 aprilie cea de-a XXII-a ediție a Conferinței Naționale ”Prevenirea Afecțiunilor Stomatologice” și a Simpozionului Național al Asociației Naționale de Stomatologie Pediatrică din România. Deschiderea festivă a celor două evenimente va avea loc joi, 7 aprilie, începând cu ora 9.00, la Muzeul Unirii din Iași. Cu acest prilej va avea loc și aniversarea împlinirii a 95 de ani de către prof. univ. dr. Mircea Rusu, întemeietorul Clinicii de Stomatologie Pediatrică din Iași, prima clinică OMS din România. De asemenea, tot în cadrul evenimentului de la Muzeul Unirii va fi lansat albumul „Fereastra din strada Lăpușneanu”, cuprinzând picturile murale din Clinica de Stomatologie Pediatrică. Începând cu ora 10.00, lucrările vor continua cu conferințele susținute de medicii specialiști. ”La ora 11.00 se va desfășura cursul prof. dr. Alain Bery, expert la Curtea de Apel din Paris, în cadrul căruia va fi abordată tema privind gestionarea malpraxis-ului în practica medico-dentară, ortodontică și chirurgicală”, a declarat prof. univ. dr. Irina Zetu, de la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Gr.T. Popa” din Iași. În paralel cu lucrările Conferinței, în intervalul orar 10.00-12.00, joi, 7 aprilie, se va desfășura la Teatrul ”Luceafarul” concursul ”Periuța fermecată”, cu participarea copiilor de la trei grădinițe din Iași. (E.M.)
Related Articles
952.929 de contracte individuale de muncă au fost suspendate de la intrarea în vigoare a stării de urgenţă
6 aprilie 2020 17:41
Expoziție aniversară de fotografie „Regele Mihai I – o poveste de viață”, la Ateneul Tătăraşi
24 octombrie 2017 09:03
Check Also
Close