Conducerea Spitalului Floreasca precizează că unitatea dispune de stocuri suficiente de medicamente și materiale sanitare

„Spitalului de Urgență Floreasca are suficiente resurse materiale sanitare, medicamente, dar și resurse umane pentru a asigura îngrijirea tuturor pacienților, inclusiv a celor răniți în urma incendiului izbucnit vineri seara la Clubul Colectiv. Avem tot ceea ce ne trebuie, avem toate stocurile necesare”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul medical al unității sanitare, Nicușor Luchi. El a dezmințit astfel o informație apărută în mediul online potrivit căreia spitalul nu ar avea unele materiale sanitare.



