MDRAP: Direcțiile Județene de Cultură se vor implica activ în monitorizarea lucrărilor de reabilitare a monumentelor istorice

Acestea au fost concluziile unei întâlniri desfășurate la sediul ministerului la care au participat reprezentanți ai Comisiei Europene care monitorizează implementarea programului Regio, reprezentanți ai Ministerului Culturii ce implementează proiecte în domeniul reabilitării monumentelor istorice și membri ai Autorității de Management pentru Regio.
Aprobat de Comisia Europeană în iunie 2015, Programul Operațional Regional (POR) este unul dintre cele 14 programe cofinanțate din fonduri europene nerambursabile, gestionate de MDRAP în perioada 2014-2020.
Alocarea Uniunii Europene dedicată POR 2014-2020 din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) este de 6,70 miliarde de euro, din care circa 6,3 miliarde euro reprezintă alocare netă din FEDR, iar restul — rezerva de performanță. La această sumă se va adăuga cofinanțarea publică națională, în valoare de aproximativ 1,55 miliarde de euro.



