Dumitru Dumitriu, noul antrenor principal al roș-albaștrilor


„Le-am redus salariile la toţi. La toţi! De la 5.000 la 2.000 de euro. Mai puţin lui Mirel Rădoi, care nu ia bani. El are bani de luat doar la obiective. Lui Pedrazzini nu i-a convenit şi a plecat. Asta e. Nu mai am bani ţi cu asta basta”, a adăugat Gigi Becali. În vârstă de 57 de ani, Massimo Pedrazzini a fost cooptat în staful condus de Mirel Rădoi, care a preluat conducerea tehnică a echipei Steaua la 10 iunie. Tehnicianul italian a preluat funcţia de antrenor principal deoarece fostul jucător stelist Mirel Rădoi nu deţine licenţa Pro, acesta din urmă fiind instalat director sportiv. Dumitru Dumitriu, jucător la Steaua între 1962 şi 1972, şi-a început cariera de antrenir ca secund la gruparea „roş-albastră” în ediţia 1989-1990. Ca secund al selecţionerului Anghel Iordanescu a participat la Cupa Mondială din 1994, unde România a obţinut cea mai mare performanţă din istorie, calificarea în sferturile de finală. Deţinător al licenţei Pro, Dumitriu a fost antrenor principal la Steaua între 1995 şi 1997, iar ulterior a mai condus formaţiile AEK Atena, Apollon Limassol, Rapid, Oţelul Galaţi, Rocar, FC Bacău, Akratitos, FC Bihor, Poli Timişoara, Prefab Modelu, Poli Iaşi şi FC Clinceni.




