Camionul morții: 20.000 de persoane au manifestat la Viena


„Ne-am săturat de atâția morți, de suferință și persecuție”, a declarat cu această ocazie arhiepiscopul de Viena, cardinalul Christoph Schoenborn, în prezența mai ales a membrilor cheie ai guvernului austriac.
Marșul și slujba religioasă au avut loc la scurt timp după sosirea de la Budapesta în gara Westbahnhof a unor trenuri transportând sute de imigranți care au fost blocate mai multe ore la frontiera austro-ungară.
Mulți dintre aceștia, majoritatea fără vize, s-au urcat apoi într-un tren cu destinația orașul austriac Salzburg, în timp ce alții în trenuri spre Munchen, în sudul Germaniei, potrivit unui corespondent AFP.



