Externe
Incendiu la Fiumicino: Aeroportul din Roma, închis până la orele 12:00 GMT

Măsura a fost luată după izbucnirea unui incendiu de proporții în timpul nopții, dar care a fost stins la primele orele la dimineții de joi, informează joi EFE.
Potrivit unor surse ale Autorității Naționale de Aviație Civilă (ENAC), incendiul, care nu a provocat victime, a izbucnit la terminalul T3. Un fum dens acoperă încă întreaga zonă și toate trenurile care ajung la Fiumicino au fost anulate, iar traficul pe șoselele care fac legătura cu aeroportul a fost restricționat.




