Veronica Micle (născută Câmpeanu), muza lui Eminescu în cele mai multe dintre poeziile de dragoste, s-a născut la Năsăud, la 22 aprilie 1850, părinții săi fiind Ilie și Ana Câmpeanu. În iunie 1863, Veronica Micle a absolvit Școala Centrală din Iași cu diploma de eminență. Din comisia examinatoare făcea parte Ștefan Micle, profesor universitar de fizică și chimie, viitorul rector al Universității din Iași. Impresionat de frumusețea și inteligența fetei, acesta a cerut-o de soție pe Veronica, iar căsătoria a avut loc la 7 august 1864, la Cluj. Diferența de vârstă între soții Micle era de 30 de ani. Ștefan Micle se ocupa de educația tinerei sale soții, aceasta luând lecții de franceză, de canto și pian, de literatură universală. La 29 aprilie 1866, s-a născut prima lor fiică, Valeria, iar în 1868 s-a născut cea de-a doua fiică, Virginia Livia, conform datelor publicate de Augustin Z.N. Pop în ”Mărturii … Eminescu — Veronica Micle”. În 1869, Veronica Micle a început să se implice în îndrumarea unor școli de fete din Iași și să fie activă în viața literară. În primăvara anului 1872 a efectuat o călătorie la Viena pentru un tratament medical, cunoscându-l acolo pe Mihai Eminescu. În același an a debutat în revista ”Noul curier român” cu două nuvele. În 1874 a publicat versuri în ”Columna lui Traian”, iar apoi în ”Convorbiri literare”. Din 1879 a colaborat și la ”Familia”, la ”Revista nouă” și ”Revista literară”. În 1887 îi apare placheta ”Poezii”, în care se află poezii publicate în revistele la care a început să colaboreze din 1874. La Iași a organizat serate literare, loc de întâlnire a artiștilor și scriitorilor vremii. Puținele poezii pe care le-a lăsat denotă talent, însă se află în umbra creațiilor eminesciene. Despre cartea de poezii a Veronicăi, Eminescu spunea: ”Cartea ei e veșnic nouă pentru mine … Ce frumoase versuri întâlnești în cărticica asta. Citește-le și o să vezi câtă dreptate am!” În perioada 1877-1878 a fost soră de caritate, a făcut parte din Comitetul central pentru ajutorul ostașilor români răniți. La 4 august 1879 a murit soțul său, profesorul Ștefan Micle.
Povestea de iubire care o a legat-o de Mihai Eminescu a început în 1872, la Viena. Îi știa poeziile lui Eminescu, pe care le citise în „Convorbiri literare”, dar după ce l-a cunoscut, acesta a devenit idolul ei. „M-am gândit cu drag la tine până nu te-am cunoscut,/ Te știam numai din nume, de nu te-aș mai fi știut!/ Și-am dorit să pot odată să te văd pe tine eu,/ Să-ți închin a mea viață, să te fac idolul meu”, scria Veronica în poezia ”M-am gândit…” (1883). La 1 septembrie 1874, Mihai Eminescu a fost numit director al Bibliotecii Centrale din Iași, unde a locuit până în octombrie 1877. În această perioadă a mers des în casa familiei Micle, la seratele literare ale Veronicăi. În octombrie 1877 Mihai Eminescu se mută la București. Doi ani mai târziu, după moartea soțului său, Veronica se mută și ea la București. Potrivit lui Octav Minar, biograful Veronicăi Micle, odată cu declanșarea bolii lui Eminescu, în 1883, pentru Veronica Micle a început suferința. Primul exemplar al volumului de ”Poezii” i l-a trimis lui Eminescu, cu dedicația: „Scumpului meu Mihai Eminescu, ca o mărturisire de neștearsă dragoste, București, 6 februarie 1887”. La sfârșitul anului 1888, Veronica Micle a venit la Botoșani, pentru a fi aproape de Eminescu, din ce în ce mai bolnav. La 10 aprilie 1889, îi scria lui A.C. Cuza, care se interesa de starea sănătății poetului: „Sunt lucruri mai presus de puterile cuiva, vă mărturisesc sincer, nu pot să-l văd lipsit de minte, eu care am cunoscut pe Eminescu în cea mai splendidă epocă a vieții sale intelectuale. Și așa sunt fără nici o lege și fără nici un Dumnezeu, să-mi rămâie cel puțin acela al poeziei, care pentru (mine) s-a fost întrupat în ființa lui Eminescu”.
La moartea poetului, în 15 iunie 1889, Veronica se afla la București. Atunci a scris poezia „Raze de lună”, care a apărut în cotidianul „România” din 20 iunie. După moartea lui Mihai Eminescu, s-a retras la Mânăstirea Văratec. A murit în același an, în noaptea de 3 spre 4 august, în casa maicii Fevronia Sârbu, după ce a băut o sticluță cu arsenic. Veronica Micle scria, într-o poezie neterminată, datată 1 august: „O! Moarte vin de treci/ Pe inima-mi pustie și curmă a mele gânduri/ S-aud cum uraganul mugind în grele cânturi,/ Se plimbă în pustie mânat de aspre vânturi,/ Mi-e dor de-un lung repaos… Să dorm,/ Să dorm pe veci.” La 6 august 1889, a fost înmormântată lângă bisericuța ”Sfântul Ioan” din curtea mânăstirii Văratec. Casa din Târgu Neamț în care Veronica Micle și-a petrecut o mare parte a vieții a devenit, în timp, Casa memorială ”Veronica Micle”, potrivit www.neamt.ro. Construită în 1834, Casa memorială a fost declarată, în 1934, monument istoric, iar în 1984 a fost redată circuitului turistic. Din 1998, în partea stângă a casei se află o statuie cu bustul poetei, realizată în bronz de sculptorul Damian-Ioan Popa.
