Ziua Jandarmeriei Române

Domnul Moldovei deschisese, la 17 februarie 1850, prima adunare a Divanului Obștesc, iar la 25 februarie 1850 a solicitat divanului, printr-un Opis, să ia în discuție proiectul pentru reformarea ”Corpului Slujitorilor”. Divanul Obștesc a votat această legiuire la 12 martie. Legiuirea promulgată de Grigore Alexandru Ghica a constituit actul de naștere al acestei arme, căruia i-a dat statut juridic, i-a definit atribuțiile, principiile de organizare și funcționare, constituind fundamentul teoriei și practicii de-a lungul existenței sale.
Misiunile principale ale Jandarmeriei Române sunt: asigurarea și restabilirea ordinii publice, transportul și paza valorilor, bunurilor și materialelor periculoase, dar și paza și apărarea obiectivelor de importanță deosebită.



