Lucrări ale unor reputați artiști plastici români, în foaierele Naționalului bucureștean

Inițiativa este „un mod inspirat de a îmbogăți ambianța noilor spații ale Teatrului Național cu lucrări de artă care își găsesc firesc locul într-un lăcaș menit să adăpostească sub noul său acoperiș tot ce este mai bun în spațiul culturii naționale”, se arată în documentul citat.
Sala Atelier găzduiește o selecție de picturi, sculpturi și desene semnate de Ion Alin Gheorghiu alături de o serie de 24 de „Îngeri”, grafisme aparținând lui Vladimir Șetran.
În foaierul roșu al Sălii Pictura, spectatorii pot admira lucrări de Viorel Mărginean, Alexandru Mărginean și Olga Morărescu-Mărginean, cunoscuta familie de artiști a căror creație marchează definitoriu istoria contemporană a plasticii românești, în timp ce foaierul-rotondă de la Sala Mică găzduiește trei ample lucrări de Emil Ciocoiu — „Pământ”, „Izvorh, „Uni-versum”.
În foaierele teatrului mai pot fi admirate sculpturi de Ion Irimescu, Marcel Guguianu, Paul Vasilescu, Ioana Kassargian, Ion Nicodim, Ariana Nicodim, Ovidiu Maitec, Horia Flămând, potrivit sursei citate.




