Ministerul Educației organizează și în acest an competiția pentru obținerea certificatului de „Școală Europeană”

La cele 11 ediții de până acum (2004-2014) au participat 1.562 unități de învățământ. Dintre acestea, 376 au primit certificatul și trofeul de ‘Școală Europeană’.
Certificatul ‘Școală Europeană’ este valabil pentru o perioadă de trei ani, de la obținere, după care școala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul primit.
Competiția constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-au avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii.
Termenul limită pentru depunerea candidaturii este 10 aprilie, iar evaluarea candidaturii se va face între 20-24 aprilie.
Festivitatea de acordare a certificatelor va avea loc în luna mai.




