Tenis: Alexandra Dulgheru, învinsă în turul al doilea al calificărilor la Dubai (WTA)

Dulgheru (25 ani, 95 WTA) a cedat după două ore de joc, în care a comis 11 duble greșeli, adversara sa (32 ani), aflată pe locul 56 în lume, făcând 13 duble erori.
Alexandra va fi recompensată cu 3.820 dolari și 20 de puncte WTA.
Simona Halep este principala favorită a turneului și va juca direct în turul al doilea, cu învingătoarea dintre Mona Barthel (Germania) și Daniela Hantuchova (Slovacia). Monica Niculescu o va întâlni în runda inaugurală pe Sabine Lisicki (Germania).
Niculescu face pereche la dublu cu rusoaica Alexandra Panova, iar în primul tur vor juca împotriva cuplului Michaella Krajicek (Olanda)/Barbora Zahlavova Strycova (Cehia).




