Comitetul Director al SRTV îi solicită lui Stelian Tănase să conducă instituția către performanță, nu spre conflict

Precizarea vine după afirmațiile publice ale președintelui director general al TVR, Stelian Tănase, care a susținut că ”sunt multe animozități între Consiliul de Administrație și Comitetul director al televiziunii”.
”Până în acest moment, membrii Comitetul Director nu au cunoștință de existența unei stări conflictuale cu CA și consideră că domnul Stelian Tănase induce ideea că în SRTV ar exista un conflict la nivelul organelor de conducere. Toate aceste declarații au ca scop manipularea opiniei publice și nu fac decât să adâncească criza TVR și să alimenteze o percepție negativă asupra televiziunii naționale”, se subliniază în documentul citat.
De asemenea, sursa citată precizează că actualul Comitet Director nu este numit de fostul sau actualul președinte, ci s-a constituit prin validarea de către Consiliul de Administrație a unor concursuri pentru funcții de directori.



