Moldova a coborât o poziţie în clasamentul mondial al libertăţii economice


Potrivit Index of Economic Freedom 2015, la fel ca şi în anul trecut, ţara noastră a fost plasată pe locul 39 din cele 43 de state din Europa, iar scorul său total este sub media globală (60,4). Moldova se situează mai sus în clasamentul regional decît state precum Grecia, Federaţia Rusă, Belarus, Ucraina, însă este devansată, de România, Georgia, Armenia, Macedonia, Ungaria, Bulgaria. Pe primele trei poziţii în Europa se află Elveţia, Estonia şi Irlanda.
Moldova a înregistrat îmbunătăţiri în trei din cele zece criterii în funcţie de care este calculat indicele libertăţii economice. Faţă de anul precedent punctajul este mai mare pentru libertatea muncii, libertatea monetară şi corupţia, care compensează declinul libertăţii afacerilor şi controlul cheltuielilor guvernamentale.
Libertatea economică este evaluată în 10 domenii, punctajul fiind acordat pentru gradul de libertate a afacerilor, comerţului, libertatea fiscală, libertatea faţă de intervenţia guvernului, libertatea monetară, a investiţiilor, financiară, a pieţei muncii, pentru respectul drepturilor de proprietate, absenţa corupţiei. O economie este cu atît mai liberă, iar intervenţia statului mai mică, cu cât indicele este mai înalt.
Pe primele trei locuri în clasament la nivel mondial se află Hong Kong, Singapore şi Noua ZeElandă.




