Harghita: Explozie la un apartament din Miercurea Ciuc, din cauza unei acumulări de gaze

Șeful Centrului Operațional al ISU Harghita, col. Ovidiu Dudu, a declarat pentru AGERPRES că explozia s-a produs în bucătăria unui apartament de pe strada Frăției și nu a fost urmată de incendiu.
În apartament locuiește un tânăr, la care veniseră doi prieteni în vizită, dar toți trei se aflau în altă cameră atunci când s-a produs deflagrația în bucătăria apartamentului și niciunul dintre aceștia nu a fost rănit. În urma exploziei a fost distrus un perete despărțitor, ușa de la bucătărie și un geam termopan.
La fața locului s-au deplasat trei echipaje de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, precum și specialiștii firmei de distribuție a gazului. Toți locatarii din bloc au fost evacuați până când s-au efectuat verificările la instalațiile de gaz, după care aceștia au putut reveni în apartamente.
Valoarea pagubelor se ridică la câteva mii de lei.



