Autoritățile locale iau măsuri pentru eliminarea efectelor cauzate de vremea rea


Atenționarea este valabilă până pe data de 21.11.2014, ora 12.00. După această dată, în județul Iași, ploile vor scădea în intensitate, dar se vor înregistra temperaturi scăzute, în cursul nopții de -4 grade C, în timp ce maximele, în cursul zilei, nu vor depăși +4 grade C. Din punct de vedere hidrologic, în acest moment, cotele pe cursurile de apă din județ sunt sub mediile multianuale specifice lunii noiembrie, iar nivelurile acumulărilor deținute de Administrația Bazinală de Apă- Sistemul de gospodarire a apelor Iași sunt sub nivelul normal de retenție, având capacitatea preluării și tranzitării undelor de viitură. Potrivit subprefectului județului Iași, Bogdan Abălași, echipele de intervenție SGA supraveghează și transmit datele din teren către dispecerat, la intervale regulate de timp, în funcție de nivelul cotelor atinse. ”Am dispus Inspectoratului pentru Situații de Urgență ca împreuna cu Poliția Locală să întocmească o situație cu persoanele fără adăpost.
Suntem pregătiți cu utilaje și material antiderapant pentru deszăpezirea drumurilor naționale, județene, municipale și comunale. Am verificat situația stocurilor de combustibil pentru școli, precum și asigurarea agentului termic, de către Dalkia, populației din municipiul Iași. Am primit asigurări din partea Inspectoratului Școlar Județean și din partea Dalkia că nu vom avea probleme în iarna aceasta”, a declarat Bogdan Abălași, care a făcut apel către toți conducătorii auto din județul Iași ca în perioada următoare să își echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă, potrivit legii. (E.M.)




