Camera Deputaților: Proiectul privind restructurarea STS a fost retrimis la comisii

că nu sunt de acord ca STS să treacă sub control parlamentar. „Susținem retrimiterea cu o observație: hai să nu stricăm ce e bun la această instituție numai de dragul de a schimba șeful. Foarte bine și corect să treacă sistemul de 112 din punct de vedere al administrării acestuia, nu a bazei tehnice, că va fi fi dificil să transferi toată logistica într-o altă parte, partea de utilizare să treacă la departamentul nou condus de domnul Arafat, în rest să lăsăm lucrurile cum sunt”, a precizat deputatul PDL Mircea Toader. Potrivit proiectului de lege inițiat de USL, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) se reorganizează ca Departament de Telecomunicații Speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), fiind o structură cu personalitate juridică, ce va fi condusă de un secretar de stat, ajutat de trei subsecretari de stat numiți și eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului. Liderul grupului parlamentar al minorităților naționale, deputatul Varujan Pambuccian, a propus luni, ca STS să treacă sub control parlamentar



