Președintele iranian susține că Israelul amenință regiunea cu armele sale chimice și nucleare


El a reacționat astfel la afirmațiile premierului israelian, Benjamin Netanyahu, care lansat joi un apel ca lumea să nu se lase păcălită de declarațiile liniștitoare ale președintelui iranian cu privire la problema nucleară.’Nu trebuie să ne lăsăm induși în eroare de afirmațiile înșelătoare ale președintelui iranian’ referitoare la negocieri serioase cu marile puteri pentru a reglementa criza nucleară, a estimat Netanyahu într-un comunicat.Același Rohani a înșelat în trecut comunitatea internațională în timpul negocierilor asupra programului nuclear, a acuzat Netanyahu, referindu-se la negocierile care au determinat Iranul să accepte, în 2003, un moratoriu asupra programului său de îmbogățire a uraniului. Rohani era pe atunci șeful negociatorilor iranieni.Israelul, considerat drept singura putere nucleară în regiune, și țările occidentale acuză Iranul că încearcă să se doteze cu arma atomică sub acoperirea unui program nuclear civil, ceea ce Teheranul dezminte.Duminică, președintele Rohani a cerut Occidentului să accepte drepturile nucleare ale Iranului, în special îmbogățirea uraniului pe teritoriul său în conformitate cu normele internaționale.Predecesorul lui Rohani, Mahmud Ahmadinejad, și-a multiplicat pe parcursul celor opt ani de președinție atacurile contra Israelului, punând sub semnul întrebării realitatea Holocaustului sau susținând că această țară a fost condamnată la dispariție, amintește agenția franceză de presă.




