În urma rezultatelor examenului de Bacalaureat (sesiunea august-septembrie 2013), afișate luni, 2 septembrie, la nivelul județului Iași au fost depuse 501 contestații, dintre care 190 lalimba română, 119 la matematică, 95 la biologie și 46 la geografie. ”La psihologie și la logică și argumentare s-a înregistrat câte o singură contestație, celelalte contestații vizând discipline cum ar fi chimia, fizicasau istoria. Aceste teze vor fi evaluate în alt județ, rezultatele finale urmând să fie afișate în ziua de 5 septembrie 2013”, a declarat prof. Sabina Manea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școalr Județean (IȘJ) Iași. Reamintim că procentul de promovare a examenului de Bacalaureat (sesiunea august-septembrie 2013), la nivelul județului Iași, înaintatea depunerii contestațiilor, a fost de 26,62%. La sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat, din acest an, desfășurat în perioada 19-30 august, în județul Iași s-au înscris 2.300 de candidați. Dintre aceștia, 509 au obținut medii de promovare, cei mai mulți (387), medii cuprinse între 6-6,99. La polul opus, numai trei candidați au obtțnut medii cuprinse între 9-9,99. Alți 104 candidați au promovat examenul cu medii cuprinse între 7-7,99. Numărul candidaților respinși a fost de 1. 395. (E.M.)