CSMS Iaşi a câştigat ”Cupa Iaşului” la futsal


Potrivit lui Dan Teodorescu, pentru noul sezon din Liga I de futsal, CSMS Iaşi nu va mai conta pe jucătorii Cojocariu (plecat cu probleme profesionale în SUA) şi Iftinca, noile achiziţii ale echipei fiind Andrei Aparaschivei şi Robert Spânu. Ceilalţi jucători din lotul CSMS-ului sunt portarii Chiriac şi Grigoraş, alături de jucătorii de teren Ruxandari, Guţu, Pisică, Despan, Pricop, Cărare, Cataramă, Baciu. În altă ordine de idei, antrenorul echipei de futsal a CSMS Iaşi, Nelu Stancea, va îndeplini, concomitent, şi funcţia de antrenor principal al echipei naţionale de futsal a României, la seniori şi tineret, asta după ce spaniolul Sito Rivera s-a retras de la conducerea lotului tricolor. Fost internaţional de futsal pe post de portar, Nelu Stancea a fost până acum antrenor secund al selecţionatei României la seniori şi tineret.
Nelu Stancea are ca obiectiv imediat calificarea României la Campionatul European de anul viitor, care se va derula în Belgia. Prima misiune a tehnicianului ieşean este eliminarea Serbiei în barajul de calificare la Europenele de fotbal în sală, care se va derula pe 17 septembrie (la Călăraşi) şi 24 septembrie (în deplasare), un obiectiv dificil dar nu nerealizabil. (E.M.)




