Ioan Oltean (PDL): Există posibilitatea ca referendumul pentru revizuirea Constituţiei să nu fie organizat anul acesta

„Evident (că ar putea să nu fie organizat referendumul – n.r.), pentru că eu cred că, mă rog, Curtea supremă nu va putea valida revizuirea Constituţiei atâta timp cât Puterea nu ţine cont de voinţa populară din noiembrie 2009”, a declarat liderul PDL.
Vicepreşedintele PDL consideră că legea fundamentală a statului este în acest moment „batjocorită” de actuala majoritate parlamentară, iar instituţia preşedintelui se transformă într-o simplă „jucărie”. „Acest dispreţ faţă de cetăţean şi faţă de popor s-a manifestat zilele acestea prin modul în care este gândit şi pregătit proiectul de revizuire a Constituţiei. Legea fundamentală a acestui stat nu a fost niciodată batjocorită ca acum. (…) Niciodată nu a fost o asemenea batjocură faţă de legea fundamentală, faţă de Biblia poporului român. Astăzi, instituţii fundamentale şi voinţa populară sunt neglijate, batjocorite. Instituţia fundamentală a preşedintelui este golită de principalele atribuţii, preşedintele viitor, din 2014, va fi doar o simplă jucărie la Palatul Cotroceni”, este de părere Oltean,care l-a criticat şi pe Crin Antonescu pentru modul în care a condus comisia pentru revizuirea Constituţiei.

